Diego Maradona a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac. Fără discuții că este un eveniment trist, și pentru că a murit un om, și pentru că a fost un fotbalist faimos, motivul din urmă amplificând evenimentul nefericit.
Dacă pe iubitorii fotbalului mai în vârstă ar trebui să îi înțelegem perfect atunci când se declară triști pentru pierderea unei legende a fotbalului, pe cei mai tineri dintre ei cu siguranță nu am putea. Sau nu am putea să îi înțelegem în totalitate.
Având în vedere că Diego Maradona și-a încheiat cariera în 1997, cam câți dintre cei mai tineri aveau acces în acel an (sau chiar mai demult) la meciurile lui Maradona, astfel încât să simtă un atașament atât de puternic pentru argentinian?
Este în regulă că ne-am uitat la televizor și pe YouTube la înregistrări cu Diego Maradona, astfel încât să ne fi făcut o idee despre cât de talentat era, dar întristarea puternică, exprimată de atâția tineri, pe internet, pare una mai mult falsă.
Am ajuns să ne lăudăm că suntem fals-îndurerați de pierderea unor oameni cu care aproape că nu am fost contemporani. Poate vom primi aprecierea cunoscuților sau poate cineva ne va aprecia gustul fin în materie de fotbal.
Urmează să ne declarăm dărâmați de moartea lui Elvis Presley, a Mariei Tănase sau a lui Toma Caragiu. Sau ar trebui să îi apreciem, să ne bucurăm că au existat și atât.
0
0
